Neputinţa 

Când viaţa mi se pune-n cale

Nu-mi voi scurge anii. 

Când viaţa-mi o ia la pas

O voi trage de hamuri.

Uşurează-mi durerea mea

O, Doamne, al meu!

Atunci când nu mai pot,

Când viaţa mi se pune-n cale...

Morile de vânt 

Morile de vânt 

Sfârşesc în mormânt 

Şi fără nici un cuvânt 

Au fost şi nu mai sunt.

Iubire decăzută 

Într-o noapte oarecare 

în vis mi se arată 

o fecioară între fecioare 

cu inimă curată. 

Atât de dulce, frumoasă, 

atât de luminoasă; 

atât de caldă, senină, 

cu a ei privire lină. 

Dar degrab chipu-i luminat 

imediat s-a-ntunecat, 

iar inocenţa a trecut 

grabnic şi nejustificat. 

Când, din senin, un nalt fecior 

lângă ea s-a aşezat, 

iar trupul aprins de un fior 

iute s-a înfierbântat. 

Acela îşi plimba mâna 

pe al ei piept dezgolit, 

neştiind că a lor amor 

degrab a asfinţit. 

Şi ca o fiară, cu al său 

instinct de necontrolat, 

începu să o atingă 

pe sânu-i despuiat. 

Dar nici bine n-au început 

trupurile să se cunoască, 

că un glas s-a auzit 

dintr-o lumină dumnezeiască: 

"Oare cât veţi mai petrece 

în astă desfătare, 

într-o iubire trupească 

de scurtă visare. 

Care se va ofili 

întocmai ca o floare 

şi vântul o va zburli 

într-o toamnă oarecare. 

Ah, cât de corect putea fi 

gândul de nu-ţi zburda. 

Oh, de îl puteai ocoli 

în alte zări, altundeva. 

Şi în timp ce îi atingeai 

sânul ei cald şi moale, 

să nu te fi aflat cu gândul 

la spurcata desfrânare. 

Ci de ai fi vrut ca prin acea 

atingere uşoară 

să îi fi simţit inima 

cu a ei bătaie rară. 

Să încerci, să pui urechea, 

să o asculţi atent, de zor, 

să cauţi dragostea 

dincolo de trupul atrăgător. 

Necurăţiei să te dedai, 

fecior fiind, e o ruşine, 

chiar dacă al tău sânge 

îţi fierbe adânc în vine. 

Iar al tinereţii îndârzit foc 

să-l iroseşti zadarnic 

cu inima ascunsă sub obroc 

stingându-te amarnic. 

Un act lipsit de evlavie, 

plin de gânduri mincinoase 

pentru icoana femeii 

pure şi frumoase. 

Adevăratul bărbat, nobil, 

este cel care iubeşte 

indiferent de consecinţe 

şi de orice oprelişte. 

Să se jertfească unei iubiri 

ideale şi sublime 

şi să spere la desăvârşiri 

printre clipe şi suspine. 

Mereu va trăi în suferinţă 

un astfel de suflet ce aşteaptă 

cu răbdare şi îngăduinţă, 

dar va fi pe cea mai înaltă treaptă. 

Urlă lupii şi cucuvaua-ţi 

cântă la geam în noapte, 

în timp ce tu, la urechea ei, 

rosteşti mincinoase şoapte. 

Armura ta a devenit 

tot ceea ce e imoral, nu ce simţi, 

şi îndrăzneşti să priveşti 

numai la ochi tandri şi cuminţi. 

Şi sorbesti ca un dezgustător 

din pofta-ţi goală de orice iubire, 

dar te asigur că acestea toate, 

vor trece, uşor, în neştire. 

Ale tale necurăţii 

ce le socoteşti divine 

se vor dovedi a fi 

precum ale unor jivine. 

Şi ele se văd limpede 

ca a sângelui pată 

pe alba, lucide 

zăpadă imaculată." 

Şi lumina dispăru îndată, 

într-o clipă nemăsurată 

şi a lor inimi împătimite 

prin lacrimi au fost curăţite. 

Şi clipele următoare 

s-au sfinţit c-o iubire 

arzătoare ca un soare 

cu a lui copleşire.

Ultima rugăciune a unui sfânt 

În linişte, în ceasul din noapte

Rugăciunea se înalţa-n zbor

Şi luna îmi lumina o carte

Aflată pe masă-n pridvor.

O bufniţă cu glasu-i monoton

Se ivi la a mea fereastră

Vocea ei cu a mea la unison

Sub raza de lumină albastră.

Pe când pleoapele-mi deveneau grele

În zdrobirea inimii mele

Şopteam o tainică rugăciune

Ce buzele n-o pot spune.

Acea adâncire peste fire

Acea linişte şi iubire

Îmi aminteşte când mă aflam

În braţele maicii şi plângeam.

Şi m-am stins cu un zâmbet pe faţă

Împăcat cu această viaţă

Singur, tăcut, atât de liniştit

M-am dus sus la Cel Iubit.

Visul Căpitanului 

În visu-mi aratatute-ai luminat 

arhanghel, în verde învesmântat

şi mi-ai zis: "Du-te-n linişte şi pace 

pe cărările cele sărace 

de te întâlneşti cu cerurile, 

cu mările şi cu toate zările. 

Că pleci în cumplitul război 

pe poteci pline de noroi 

şi te voi învaţa acum, curajul, 

pentru a suporta martirajul. 

Ca doar inima să-nţeleagă 

în ce direcţie aleargă 

cu plânsuri, cu slove fine 

scrise în dureri şi suspine. 

Iar dacă în chinuri vei muri 

şi-n mormânt, fiind, vei birui.

Din acest război necruţător, 

în apropiatul nostru viitor, 

fiara roşie va fi înfrântă 

prin a ta legiune sfântă,

iar din pământul românesc, 

spre slava Tatălui ceresc, 

vor rodi vlăstari fără de moarte 

ducând biruinţa mai departe."