Ultima rugăciune a unui sfânt 

În linişte, în ceasul din noapte

Rugăciunea se înalţa-n zbor

Şi luna îmi lumina o carte

Aflată pe masă-n pridvor.

O bufniţă cu glasu-i monoton

Se ivi la a mea fereastră

Vocea ei cu a mea la unison

Sub raza de lumină albastră.

Pe când pleoapele-mi deveneau grele

În zdrobirea inimii mele

Şopteam o tainică rugăciune

Ce buzele n-o pot spune.

Acea adâncire peste fire

Acea linişte şi iubire

Îmi aminteşte când mă aflam

În braţele maicii şi plângeam.

Şi m-am stins cu un zâmbet pe faţă

Împăcat cu această viaţă

Singur, tăcut, atât de liniştit

M-am dus sus la Cel Iubit.