Iubire decăzută 

Într-o noapte oarecare 

în vis mi se arată 

o fecioară între fecioare 

cu inimă curată. 

Atât de dulce, frumoasă, 

atât de luminoasă; 

atât de caldă, senină, 

cu a ei privire lină. 

Dar degrab chipu-i luminat 

imediat s-a-ntunecat, 

iar inocenţa a trecut 

grabnic şi nejustificat. 

Când, din senin, un nalt fecior 

lângă ea s-a aşezat, 

iar trupul aprins de un fior 

iute s-a înfierbântat. 

Acela îşi plimba mâna 

pe al ei piept dezgolit, 

neştiind că a lor amor 

degrab a asfinţit. 

Şi ca o fiară, cu al său 

instinct de necontrolat, 

începu să o atingă 

pe sânu-i despuiat. 

Dar nici bine n-au început 

trupurile să se cunoască, 

că un glas s-a auzit 

dintr-o lumină dumnezeiască: 

"Oare cât veţi mai petrece 

în astă desfătare, 

într-o iubire trupească 

de scurtă visare. 

Care se va ofili 

întocmai ca o floare 

şi vântul o va zburli 

într-o toamnă oarecare. 

Ah, cât de corect putea fi 

gândul de nu-ţi zburda. 

Oh, de îl puteai ocoli 

în alte zări, altundeva. 

Şi în timp ce îi atingeai 

sânul ei cald şi moale, 

să nu te fi aflat cu gândul 

la spurcata desfrânare. 

Ci de ai fi vrut ca prin acea 

atingere uşoară 

să îi fi simţit inima 

cu a ei bătaie rară. 

Să încerci, să pui urechea, 

să o asculţi atent, de zor, 

să cauţi dragostea 

dincolo de trupul atrăgător. 

Necurăţiei să te dedai, 

fecior fiind, e o ruşine, 

chiar dacă al tău sânge 

îţi fierbe adânc în vine. 

Iar al tinereţii îndârzit foc 

să-l iroseşti zadarnic 

cu inima ascunsă sub obroc 

stingându-te amarnic. 

Un act lipsit de evlavie, 

plin de gânduri mincinoase 

pentru icoana femeii 

pure şi frumoase. 

Adevăratul bărbat, nobil, 

este cel care iubeşte 

indiferent de consecinţe 

şi de orice oprelişte. 

Să se jertfească unei iubiri 

ideale şi sublime 

şi să spere la desăvârşiri 

printre clipe şi suspine. 

Mereu va trăi în suferinţă 

un astfel de suflet ce aşteaptă 

cu răbdare şi îngăduinţă, 

dar va fi pe cea mai înaltă treaptă. 

Urlă lupii şi cucuvaua-ţi 

cântă la geam în noapte, 

în timp ce tu, la urechea ei, 

rosteşti mincinoase şoapte. 

Armura ta a devenit 

tot ceea ce e imoral, nu ce simţi, 

şi îndrăzneşti să priveşti 

numai la ochi tandri şi cuminţi. 

Şi sorbesti ca un dezgustător 

din pofta-ţi goală de orice iubire, 

dar te asigur că acestea toate, 

vor trece, uşor, în neştire. 

Ale tale necurăţii 

ce le socoteşti divine 

se vor dovedi a fi 

precum ale unor jivine. 

Şi ele se văd limpede 

ca a sângelui pată 

pe alba, lucide 

zăpadă imaculată." 

Şi lumina dispăru îndată, 

într-o clipă nemăsurată 

şi a lor inimi împătimite 

prin lacrimi au fost curăţite. 

Şi clipele următoare 

s-au sfinţit c-o iubire 

arzătoare ca un soare 

cu a lui copleşire.